Livrare gratuită la cumpărături de minimum 399 LEI

Stilurile vestimentare – Cum îți pui în valoare personalitatea prin îmbrăcăminte și accesorii?

stiluri vestimentare

Stilurile vestimentare pe care le abordăm de obicei oferă celor din jur numeroase indicii despre personalitatea, modul de viață sau preferințele personale. Un stil vestimentar bine definit trebuie să vină în completarea personalității tale, fiind mai puțin important dacă ții sau nu pasul cu tendințele actuale ale modei. Dacă încă nu ai descoperit îmbrăcămintea care te avantajează sau dacă dorești să aduci îmbunătățiri garderobei tale, atunci descoperă în rândurile următoare particularitățile fiecărui stil vestimentar. 

Stilurile vestimentare perfecte pentru firile conservatoare – Ce nu trebuie să lipsească din arsenalul unei femei care iubește eleganța clasică?

Dacă ești o fire conservatoare sau te atrage farmecul stilul vestimentar atemporal, atunci adaugă în garderoba ta câteva piese care țin pasul cu vremurile. Însă, care sunt culorile, materialele, articolele și accesoriile care definesc stilul vestimentar clasic și cel elegant? 

Dacă lucrezi în mediul business ori te așteaptă o invitație la un eveniment important și ești în criză de inspirație, mizează mereu pe acele piese vestimentare care fac față trecerii timpului. De asemenea este indicat să deții în garderoba ta câteva articole clasice, care să completeze orice outfit de zi sau de seară, indiferent de ocazie. 

  • Stilul vestimentar clasic 

În primul rând, stilul clasic pune accent pe calitatea materialelor, pe simplitate și o cromatică neutră. Așadar, asigură-te că în garderoba ta se găsesc piese din materiale naturale, care să reziste la uzură, care să-și conserve textura și culorile ca noi chiar și după un timp îndelungat de purtare. Poartă haine realizate din in, bumbac, piele sau mătase. Pentru o zi la birou și nu numai, poți compune un outfit remarcabil, pornind de la o salopetă din in, o rochie tricotată sau o pereche de pantaloni chino, alături de o cămașă de damă uni și o vestă, în funcție de preferințele tale. Încalță o pereche de sandale cu toc sau saboți și accesorizează-le cu o geantă din piele. 

Tonurile de crem, bej, negru, alb, gri, maro sau bleumarin trebuie să fie cele predominante în dulapul tău. De asemenea, o haină de calitate nu se rezumă doar la material, ci și la felul în care aceasta se așează pe corpul tău. Investește în piese vestimentare care îți complimentează silueta, care îți urmează linia corpului. De asemenea, acestea trebuie să se remarce printr-un design simplu, regulă care se aplică inclusiv la accesorii. 

  • Stilul vestimentar elegant 

Stilul vestimentar elegant se caracterizează prin piese și accesorii atemporale, sofisticate și impunătoare. Dacă dorești să creezi un outfit exemplar prin bun gust, dar fără prea mult efort financiar, atunci selectează inteligent articolele plecând de la regulile de bază. 

Din punct de vedere cromatic, ținuta trebuie să includă nuanțe de verde smarald, bordeaux, violet sau albastru regal. La ocaziile speciale îți poți face apariția într-un costum deux-piece, o rochie neagră stil creion sau o salopetă neagră cu centură în talie, alături de o pereche de sandale înalte sau pantofi stiletto. 

De fapt, din garderoba unei femei care iubește eleganța nu trebuie să lipsească celebra little black dress, pantofii negri cu toc sau stiletto. Pentru un outfit desăvârșit adaugă o bijuterie din aur și nu uita de o poșetă elegantă tip plic, din piele care să se armonizeze cu restul pieselor.

  • Stilul vestimentar smart casual 

Când dorești să arăți ca ,,scoasă din cutie’’, dar să-ți menții acel aer relaxat chiar și la birou, adoptă stilul vestimentar smart casual. Astfel, primul pas este să-ți dotezi garderoba cu cel puțin o pereche de pantaloni de damă stil office sau chino, rochii, sacouri, blazere și fuste clasice în nuanțe închise. Orientează-te mereu către materiale calitative, de la mătase, in și până la bumbac sau piele. Încălțămintea este definită de confort, cele mai inspirate modele de pantofi casual fiind balerinii din piele, mocasinii, saboți ori sandale fără toc. Nici o ținută nu este completă fără accesorii. Dacă te caracterizează stilul vestimentar smart casual, atunci nu-ți uita acasă colierele supradimensionate, o bijuterie colorată sau o pălărie pentru un plus de personalitate oferită ținutei. 

Stiluri vestimentare boeme – Piese mereu la modă și combinații cromatice care îți accentuează delicatețea

Pentru firile boeme există acele stiluri vestimentare care emană romantismul ținutelor din alte vremuri. Vestea excelentă este faptul că, astfel de piese ce redau farmecul timpurilor apuse, pot fi purtate cu succes, atât în timpul zilei, cât și la evenimente de seară.  

  • Stilul Boho Chic 

Stilul Boho Chic duce cu gândul la anii 70, fiind adoptat și în prezent de femeile moderne ca sursă de inspirație pentru outfiturile de vară. Acest tip vestimentar și-a păstrat popularitatea de-a lungul vremurilor, datorită aerului jucăuș și lejer. De exemplu, vestimentația Boho Chic este caracterizată de piese vestimentare care asigură libertate deplină de mișcare, păstrând în același timp și o notă elegantă. 

Pantalonii evazați, bluzele și gențile oversized sau sandalele cu platformă sunt câteva dintre elementele iconice. Boho Chic este un exemplu de stil vestimentar romantic, ce poate fi purtat cu succes atât la birou, cât și în outfiturile de festival. Asortează o rochie maxi cu imprimeuri, accesorii voluminoase și o pereche de sandale cu platformă. Dacă preferi pantalonii, atunci alege o pereche din material vaporos cu motive florale, îmbracă un top simplu, o pereche de sandale colorate și completează ținuta cu o geantă supradimensionată.

Accesoriile sunt detaliile care asigură farmecul fiecărei ținute. Personalizează ținutele în stilul vestimentar boho prin bijuterii din lemn și genți cu pietre prețioase ori cu franjuri.  

Pentru o zi relaxată petrecută în oraș sau la plimbare în parc ar merge de minune o pereche de blugi skinny cu tăieturi, un top din material vaporos, o geantă oversized și niște sandale comode, fără toc. 

  • Stilul vestimentar romantic 

Volanele, fundele, imprimeurile florale și materialele fluide sunt câteva elemente cheie care îți pun în valoare feminitatea. De asemenea, toate acestea compun stilul romantic vestimentar, care poate fi integrat oricând în ținutele de zi sau de ocazie. Printre avantaje se numără și faptul că, hainele specifice sunt cele realizate din materiale fluide, țesături ușoare cu aspect rafinat, ceea ce oferă lejeritate în mișcări și un look impecabil. Investește în piese fabricate din vâscoză, blană, catifea, precum și brocart sau atlas pentru îmbrăcămintea de sezon rece. 

Fă-ți apariția la birou sau la o întâlnire importantă într-o rochie maxi sau midi, din material ușor, în nuanțe pastel sau cu imprimeuri florale ori cu broderii și o pereche de sandale cu toc. Pentru zilele friguroase poți alege un palton elegant sau un bolero din blană, o fustă plisată, o bluză cu motive florale și mâneci bufante. Dacă te simți mai confortabil în pantaloni, atunci caută în garderoba ta o pereche de pantaloni evazați, o pereche de botine din piele și o cămașă cu volane. 

  • Stilul vestimentar vintage 

Stilul vestimentar vintage a definit moda anilor 80-90, dar continuă să fie adorat și în timpurile moderne de către doamnele și domnișoarele de toate vârstele. Dacă te-au impresionat mereu imaginile din revistele de modă vechi în care femeile purtau cu stil rochii cu spatele gol și mănuși până la coate, rochii midi din dantelă și bijuterii cu pietre sau perle, pantofi sau sandale cu toc atunci rezonezi cu stilul vestimentar vintage.

Stiluri vestimentare la femeile active – Cum să rămâi feminină în ținute lejere?

Stilurile vestimentare preferate de femeile active oferă numeroase posibilități de combinare a pieselor tipice. 

  • Stilul vestimentar casual 

Cel mai popular exemplu este stilul vestimentar casual, fiind adorat grație versatilității sale. Totuși, îmbrăcămintea casual poate cădea ușor în banalitate, dacă nu sunt adăugate acele elemente care să ofere un plus de dinamism. Piesele de bază sunt tricourile, topurile, jeansii, rochiile cu imprimeuri, tenișii sau sneakersii. Pentru a nu intra în sfera stilului vestimentar sport, completează ținuta cu ajutorul unor accesorii de păr și bijuterii fine alături de o rochie cu imprimeuri și o pereche de teniși simpli. Gențile maxi sau crossbody din piele sunt cele mai inspirate, fiind un exemplu de bun gust datorită materialului rezistent. 

Salopetele din materiale vaporoase sunt ideale pentru adeptele ținutelor casual. Pentru un plus de feminitate, poartă deasupra un sacou supradimensionat sau o jachetă din denim și în picioare o pereche de balerini.

  • Stilul vestimentar sport 

Pentru femeile cu ritm alert, stilul vestimentar sport reprezintă chiar un mod de viață, mai mult decât o tendință. O ținută clasică mizează pe maiouri și tricouri largi, treninguri, adidași sau teniși. Pentru cele care preferă să-și păstreze feminitatea chiar și într-o pereche de încălțăminte sport, ideale sunt rochiile și fustele cu design simplu. Întrucât pantalonii rămân piesele iconice ale stilului sport, alege să porți o pereche de colanți, o bustieră, un sacou supradimensionat, sandale sport, o geantă din piele stil crossbody și un ceas sport pentru efect.

  • Stilul vestimentar urban/streetwear 

Stilul vestimentar perfect pentru femeile active, dar care doresc să-și mențină feminitatea este cel urban sau streetwear. Sneakersii combinați cu șosete înalte și jeansi lejeri, hanoracele cu glugă și tricourile cu imprimeuri graffitti sau gecile din denim sunt piesele elementare care creionează stilul vestimentar urban. Dacă ai asociat vreodată ținutele de acest tip cu moda adoptată în general de adolescenți, află că te-ai înșelat. 

Atâta timp cât selectezi elementele potrivite modului tău de viață, poți compune ținute stylish cu care să ieși din anonimat, chiar dacă te afli la vârsta cu responsabilități de adult. De exemplu, într-o zi plăcută de vară îmbracă o pereche de pantaloni scurți din denim, un body cu imprimeu, iar în picioare o pereche de pantofi sport alături de șosete lungi. Pentru o notă cool, stilizează ținuta cu ajutorul unui lanț gros, o șapcă cu printuri cool și o pereche de ochelari de soare. 

Stilul baroc în vestimentație și alte surse de inspirație pentru femeile excentrice

Stilul vestimentar gotic poate fi o sursă de inspirație pentru ținutele de festival, concerte și nu numai. Dacă vrei să te remarci din mulțime printr-o ținută inedită, atunci alege să porți o pereche de pantaloni din piele de culoare neagră, albastru închis sau vișinie, balerini din piele în sezonul cald sau botine ori ghete din piele naturală când e rece, alături de o cămașă cu imprimeuri sobre. În loc de pantaloni poți purta o rochie cu design asimetric sau o fustă din material fluid și un corset. O geantă crossbody din piele neagră, rujul negru, lanțurile suprapuse, brățările cu ținte și câteva accesorii cu design aparte pentru păr pot completa cu succes un look reușit. Descoperă în continuare alte stiluri vestimentare excelente pentru femeile excentrice.

  • Stilul vestimentar androgin 

Stilul vestimentar androgin implică piese de inspirație masculină, considerate potrivite femeilor puternice, cu atitudine hotărâtă și un aer lejer. De asemenea, elementele vestimentare masculine pun în valoare la perfecție feminitatea siluetei, fizionomiei și a gesturilor. Merită să experimentezi acest stil, mai ales dacă preferi simplitatea vestimentară, precum cămășile colorate sau albe cu design simplu, pantalonii la dungă cu croi lejer și buzunare, sandale joase cu barete sau pantofi cu platforme, un sacou cu umeri, o pălărie feminină și un machiaj simplu. 

  • Stilul vestimentar baroc 

Dacă rezonezi cu stilurile vestimentare excentrice, atunci experimentează moda barocă modernă. O ținută de actualitate care să respecte trăsăturile stilului vestimentar baroc implică o abundență de materiale decorative. Rochiile din dantelă și volanele, prezența unui decolteu decorat, precum și trenele grațioase redau cu fidelitate specificul stilului baroc. Ca accesorii, poți opta pentru coliere sofisticate din pietre prețioase ori perle și cercei lungi cu design complex. Pentru stilizarea părului poți adăuga pieptenii speciali sau bentițe cu strasuri, perle sau pietre din belșug. Pentru sezonul rece, achiziționează o haină cu mâneci evazate, guler tăiat cu broderii sau detalii dantelate. 

Materialele predominante în stilul vestimentar baroc sunt metalul, pietrele, dantela, tafta, catifea, brocard, iar croiurile sunt caracterizate de linii curbe, imprimeuri în relief, forme simetrice, dar și asimetrii. Datorită acestor elemente, îmbrăcămintea barocă poate fi adoptată ca unul dintre stilurile vestimentare pentru toamnă, iarnă sau sezonul de tranziție. 

  • Stilul vestimentar eclectic 

Stilul vestimentar eclectic este mai mult o combinație de contraste, decât un stil propriu-zis. Pentru o ținută chic de festival poți îmbina piese în nuanțe pale alături de culori stridente. Elementele de rezistență ce redau moda eclectică sunt botinele decupate ori sandalele purtate cu șosete tricotate. Acest stil vestimentar nonconformist implică și un mix de materiale, precum fuste satinate, haină din blană, bluze de mohair, șosete și pălării tricotate sau costume cu croiuri de inspirație masculină. 

În concluzie, toate stilurile de vestimentație trebuie purtate cu încredere de către persoana în cauză și nu invers. Așadar, identifică ceea ce îți reprezintă personalitatea, ceea ce îți asigură confort în viața de zi cu zi și pune în valoare fiecare piesă care îți construiește ținuta printr-o atitudine încrezătoare și un aer lejer, în același timp. 

Surse foto: unsplash.com, pexels.com, freepik.com